Descriere

Actuala capitală a Republicii Moldova, Chișinăul apare în documente, la data de 17 iulie 1436, când domnitorii Iliaș și Ștefan al II-lea (în acea perioadă domnitorii se schimbau mai des decât obielele opincilor, uneori mai domneau și în duet) i-au dat lui Oncea logofăt mai multe moșii ca răsplată pentru slujba credinciosă. Mai târziu, pe la anul 1466, printr-un document emis la curtea lui Ștefan cel Mare, seliștea Chișinăului, de la Fântâna Albișoarei, cu tot cu moară, îi revine lui Vlaicu-Pârcălab, unchiul acestuia. Așa că Vlaicu-Pârcălab (al cărui nume îl poartă azi una din străzile centrale) a fost, cum s-ar zice, proprietarul viitoarei capitale, care apoi a revenit fiilor și nepoților, cam vreme de o sută de ani. Pe la anul 1641, domnitorul Vasile Lupu trece Chișinăul sub stăpânirea Mănăstirii Sfânta Vineri din Iași și așa rămâne până în secolul XIX. Partea de jos a orașului e construită în stil medieval, cu străzi sub formă de raze, răsfirate în jurul Pieței Vechi. Granița dintre orașul vechi și cel nou, construită după anul 1812, adică după anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus, cu străzi paralele și perpendiculare, după modelul rusesc, era pe unde trece acum strada Columna. Cartierele moderne ale orașului s-au trasat după mâna ușoară a mitropolitului Bănulescu-Bodoni, persoană extrem de influentă pe acele timpuri, și schițele inginerului hotarnic Ozmidov – catedrala, grădina publică, mitropolia… Nicolae Iorga, oaspete des al Chișinăului, îl descrie privind de pe geamul hotelului Suisse, clădirea ce se află și acum la colțul bulevardului Ștefan cel Mare cu strada Mitropolit Bănulescu-Bodoni: În otel sunt și români. Încolo par a fi numai străini. Toți umblă foarte măreț, chiar și un bătrân pleșuv, care are un cucui mare, ca un nasture, drept în vârful goliciunii capului său. Femeile, toate pudrate, foșnesc în rochii de mătasă. Mă gândesc la echipajele de o înaltă și scumpă eleganță, trase de cai focoși, care au fulgerat pe lângă birja nenorocitului ce ne-a adus aici. Am văzut și rochii de dantele târâte prin praful străzilor. Aici ne-au întrecut… Chișinăul secolului XIX s-ar datora celebrului său primar, Carol Schmidt, arhitectului Alexandru Bernardazzi, inginerului Nicolae Țiganco, Chișinăul postbelic - lui Alexei Șciusev, cel mai mare arhitect pe care l-a avut Uniunea Sovietică, autor, pe lângă circa 1000 de proiecte în URSS, dar și în lume, al Mauzoleului lui Lenin de pe Piața Roșie din Moscova. Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt a fost inaugurat la 29 aprilie 1928, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Acesta reprezintă una din cele mai importante opere ale reputatului sculptor basarabean din perioada interbelică, Alexandru Plămădeală. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial a fost transferat de două ori în România. Apoi, a fost mutat din loc în loc, pentru a nu face concurență monumentului lui Lenin și tocmai la 31 august 1990, când s-a marcat un an de la proclamarea Limbii Române drept limbă de stat, a fost dezvelit după restaurare în conformitate cu proiectul inițial. Acum acest monument este un fel de Grad Zero, locul de unde pornesc toate, atât pentru locuitorii capitalei, cât și pentru oaspeții ei.

Rute

Tăguri